Adrian Porumboiu a intervenit în direct și a distrus totul după meciul FCSB – Sepsi 2-1. Fostul arbitru i-a desființat pe jucătorii celor două echipe după partida de pe Arena Națională.
FCSB a învins-o pe Sepsi în cadrul primei etape a play-off-ului, 2-1. Soarta meciului s-a decis în prima repriză, tabela rămânând neschimbată după pauză. Roș-albaștrii au deschis scorul prin Florinel Coman în minutul 11, ca mai apoi să fie egalați din penalty de Gabriel Debeljuh. În minutul 41, Alexandru Băluță a înscris printr-o execuție fantastică, iar gazdele au reușit să obțină cele trei puncte, dar Adrian Porumboiu nu a fost impresionat de jocul arătat.
După meci, fostul finanțator al celor de la FC Vaslui a intrat in direct și i-a calcat în picioare pe fotbaliștii care au jucat duminică seara pe Arena Națională. Adrian Porumboiu i-a intrebat pe cei din studio dacă îi pot numi cinci fotbaliști din totalul celor 30 de jucători.
„Cu permisiunea dumneavoastră o să spun ceva după joc. Sunteți oameni de fotbal. Din 30 de jucători, dacă puteți numi 5 fotbaliști care au jucat astăzi, eu îmi scot pălăria în fața lor. Eu n-am văzut atâtea pase greșite, de la unii la alții. Ce să faci? Ăsta nu e meci! Nu are niciun fel de farmec. Fotbalul e făcut să fie spectacol. Sunt 5 fotbaliști cu îngăduință. Nivelul e sub orice critică. De arbitraj n-am ce să zic.
Băluță a marcat un gol imparabil pentru că portarul a avut mâna scurtă! Dacă joacă așa cum a jucat azi, nu o văd bine pe FCSB. Nu e suficient Florinel Coman pentru a obține titlul”, a declarat Adrian Porumboiu, la Prima Sport.
Fostul arbitru internațional a vorbit și despre declarația finanțatorului celor de la Sepsi în legătură cu plecarea lui Marius Ștefănescu la FCSB.
„Declarația președintelui e de admirat, dar prestația jucătorilor a fost penibilă. La CFR Cluj – Universitatea Craiova, la FCSB- Rapid, parcă acolo mai vedeai niște fotbaliști. Aici n-ai văzut nimic”, a mai spus Adrian Porumboiu, conform sursei anterior citate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER